Un violator condamnat la 13 ani l-a dat în judecată pe Klaus Iohannis

Asta le întrece pe toate! Un deținut condamnat pentru viol, în două rânduri, a cerut să i se acorde ordine și decorații, vezi Doamne, pe care le-ar fi meritat, doar că a fost refuzat de conducere. Așa că omul s-a adresat instanței. Și a luat și o țintă grea în cătare, chiar pe Klaus Iohannis, președintele României. Considerându-se nedreptățit, pușcăriașul i-a cerut șefului statului compensații morale și financiare! A vrut 5.000 de euro plus penalități în valoare de 1.000 de lei pe zi, de la data sentinței. Cum era de așteptat, nu a avut câștig de cauză.

”Reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Menționează că se simte discriminat în raport cu alte persoane cărora le-au fost acordate decorații, consideră că și lui ar trebui să i se acorde ordinele și decorațiile de care au beneficiat foștii deținuți, sens în care solicită să i se acorde compensații morale și financiare”, a fost solicitarea deținutului.

Curtea Constituțională a considerat că acțiunea pușcăriașului este neîntemeiată. ”Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma susținerilor părților și în conformitate cu dispozițiile legale incidente, Curtea constată că acțiunea reclamantului este neîntemeiată.

Și președintele Iohannis i-a răspuns deținutului-reclamant. ”Administrația Prezidențială, în calitate de reprezentantă a președintelui României, domnul Klaus Iohannis, a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată. Cererea reclamantului, de acordare a unei decorații de către președintele României, nu a putut primi un răspuns pozitiv deoarece decorațiile nu se acordă decât în condițiile expres prevăzute de prevederile Legii nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații ai României, republicată (Legea nr. 29/2000).