Tina şi pe Raymond de la MPFM

Tina şi Raymond sunt unii dintre cei mai apreciaţi foşti concurenţi de la Mireasă pentru fiul meu. De altfel, ei au şi câştigat sezonul 3 al competiţiei. La aproape şase ani de la terminarea emisiunii, fanii se întreabă ce se mai întâmplă cu ei. Ei bine, noi am aflat şi vă spunem şi vouă în continuare.

Tina şi Ray de la MPFM o duc foarte bine şi chiar obişnuiesc, adesea, să posteze imagini cu ei în mediul online, spre bucuria prietenilor virtuali.

În plus, mulţi fani se întreabă despre momentul în care cei doi vor deveni părinţi. Momentan cei doi nu au dat nicio veste, dar suntem siguri că atunci când se va întâmpla, Tina şi Raymond vor împărtăşi totul cu fanii lor.

Dar, pe lângă faptul că o duc bine în plan personal, Raymond şi Tina sunt foarte bine şi profesional, asta pentru că simpatica fostă concurentă şi-a deschis şi un salon, unde se ocupă de micropigmentarea sprâncenelor. Şi se pare că face o treabă excelentă pentru că clientele sale au lăsat doar mesaje de laudă pe internet.