Revine DECLARAŢIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE. Cine o completează. Descarcă DOCUMENT

Austria a stabilit noi condiţii pentru accesul pe teritoriul său al persoanelor care vin din România, astfel că termenul de valabilitate a testului biologic-molecular pentru SARS-CoV-2 a fost redus de la 4 zile la 72 de ore, iar perioada de izolare la domiciliu, redusă de la 14 zile la 10 zile. Măsurile intră în vigoare începând de luni şi sunt valabile până la 30 septembrie.

Austria a anunțat că de luni, 25 iulie, aplică noi condiții pentru intrarea cetățenilor români pe teritoriul acestei țări, inclusiv în cazul tranzitului.

În cazul cetățenilor care rămân în Austria, ei vor trebui să prezinte rezultatele unui test molecular negativ pentru SARS-CoV-2 care să fi fost eliberat cu maximum 72 de ore înainte. Dacă nu au acest test, cetățenii români sunt obligați să intre în izolare. În situația în care cetățeanul român nu poate prezenta certificatul medical sau dovada unei cazări adecvate, autoritățile austriece nu vor permite intrarea pe teritoriul Republicii Austria.

„În continuarea informaţiilor transmise cu privire la condiţiile de călătorie în Republica Austria, MAE precizează că autorităţile austriece au publicat în seara zilei de 24 iulie 2020 o nouă Ordonanţă pentru revizuirea condiţiilor de intrare şi tranzit în Republica Austria pentru persoanele care provin din state pentru care există alerte de călătorie, inclusiv România, cu valabilitate de pană la data de 30 septembrie 2020. Principalele modificări, faţă de măsurile anterioare, sunt diminuarea perioadei termenului de valabilitate a testului biologic-molecular pentru SARS-CoV-2 de la 4 zile la 72 de ore şi reducerea perioadei de izolare la domiciliu sau într-o locaţie adecvată, de la 14 zile la 10 zile”, anunţă MAE.