Răzvan: ,,M-am îndrăgostit tare de frizerița mea și am reușit să o cuceresc cu o mare minciună. Am făcut dragoste cu ea, și la scurt timp mi-a dat o veste șocantă. Nu, nu era gravidă, mai rău de atât..” De necrezut ce i-a făcut tânăra

Trebuie să încep prin a vă spune că, de dragul unei aventuri romantice, am mințit cu nerușinare, dar ce nu face un bărbat pentru a obține favorurile unei femei frumoase? Până la urmă, nu mă simt chiar atât de vinovat, eu m-am dat doar poet, în timp ce alții se dau milionari! Ce-i drept, și iubita mea s-a dat nemăritată…

Prietenul meu din copilărie, poetul Vasile Stan, își cam pierde mințile când o ia pe ulei. Mă nimerisem în locuința lui – pe la începutul verii trecute – și Vasile, de origine lipoveană, beat fiind, își închipuia că va fi invitat la inaugurarea noului centru cultural rus de la București, astfel că își pregătise o introducere poetică pentru ipoteticul eveniment și pentru cazul că ar fi fost lăsat să vorbească. Stan e soiul acela de creatură nesuferită

căreia i se dă cuvântul numai ca să plece cu el. Mi-a citit două strofe din retorica pe care și-o născocise ca discurs poetic la inaugurare: „Priveam înalta boltă din galaxii dedusă,/Când mi-a căzut pe casă spectacolul ceresc./Era nu meteorul, ci bombardeaua rusă/și am rămas în beznă, uimit că mai trăiesc./M-am dus la ambasada care slujea Kremlinul./Nici daune plătindu-mi, au zis acolo: duti-n…/și-n loc să-mi deie banii ca să-mi repar căminul,/Am obținut o poză cu Vladimir Rasputin”.