Președintele Klaus Iohannis a decis! Oprirea furnizării de căldură și apă caldă în sezonul rece a fost interzisă

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, actul normativ care vizează modificarea şi completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică.

Potrivit actului normativ, producătorii/furnizorii agentului termic au obligaţia să asigure furnizarea agentului termic conform contractelor încheiate cu autorităţile administraţiei publice locale.

„Se interzice sistarea furnizării de agent termic primar în perioada sezonului rece, definită conform prevederilor legale, de către producătorii şi/sau furnizorii de agent termic primar, precum şi sistarea alimentării cu energie primară a acestora de către producătorii/furnizorii de energie primară”, se arată în textul legii.

Serviciul public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat poate fi efectuat şi de către operatori privaţi
Documentul mai stabileşte, între altele, că serviciul public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat poate fi efectuat, în totalitate sau parţial, şi de către operatori privaţi, prin concesionare, parteneriat public-privat sau în oricare altă formă prevăzută de lege.
Va fi asigurat accesul nediscriminatoriu al utilizatorilor şi producătorilor de energie termică la reţelele termice şi la serviciul public de alimentare cu energie termică, în condiţiile legii.
Este obligatorie montarea sistemelor de măsurare în imobilele de tip condominiu
Actul normativ defineşte condominiul ca fiind un sistem de încălzire având la bază multiple soluţii tehnice de încălzire ce pot utiliza în mod unic sau combinat mai multe surse de materie primă energetică asigurând reducerea emisiilor de carbon şi un grad înalt de eficienţă energetică.