O tânără mămică din Iaşi a murit fulgerător

O tânără mămică din Iaşi, de numai 20 de ani, a murit în timpul operaţiei de cezariană la Maternitatea Cuza Vodă, la câteva minute după ce a dat naştere unui băieţel.

Nenorocirea a avut loc, noaptea trecută, în timpul unei operaţii de cezariană la Maternitatea Cuza Vodă, din cauza unei complicaţii care a survenit în a doua parte a interveneţiei.

La câteva minute după ce a născut, tânăra de 20 de ani a intrat în stop cardio-respirator şi nu a mai putut fi salvată.

Medicii susţin că este vorba despre o gravidă de 110 kg, care era obeză, iar sarcina nu a fost urmărită de niciun medic. S-a internat pe data de 17 decembrie din cauza membranelor rupte, iar două zile mai târziu urma să nască.

Mămica obeză a murit la câteva minute după ce a născut

“La 10 minute după ce a fost extras copilul, starea pacientei s-a agravat, a intrat în stop cardio-respirator, au început manevrele de resuscitare care au durat 95 de minute, din păcate deşi a fost implicată o echipă complexă, inclusiv un cardiolog, pacientă nu a mai putut fi salvată”, a declarat pentru ziuadeiasi.ro Anca Bivoleanu, purtător de cuvânt al maternităţii.

La nivelul spitalului a fost deschisă o anchetă internă, urmând să fie făcută necropsia la IML pentru a stabili cauzele exacte ale decesului, dar medicii bănuiesc ca este vorba despre o embolie amniotică, aceste cazuri fiind extrem de rare.

Din fericire, copilul a fost salvat. Băieţelul are 3.000 de grame şi este perfect sănătos.