Explozia devastatoare de la Beirut: Autorităţile libaneze suspectează un caz de neglijenţă

Primele elemente ale anchetei privind explozia devastatoare produsă marţi în portul din Beirut pun în discuţie ani de neglijenţă şi lipsă de măsuri în pofida prezenţei într-un depozit de aici a mii de tone dintr-un produs chimic extrem de exploziv, relatează miercuri Reuters, citând surse apropiate anchetei.

Premierul Hassan Diab şi preşedinţia libaneză au indicat marţi că 2.750 de tone de nitrat de amoniu – un compus folosit la fabricarea îngrăşămintelor minerale, dar şi a dispozitivelor explozive – erau depozitate de şase ani în port, fără să fi fost luate măsuri speciale de securitate.

‘Este vorba de neglijenţă’, a declarat o sursă pentru Reuters, adăugând că îngrijorări suscitate de problema depozitării nitratului de amoniu în port au fost exprimate în mai multe rânduri în faţa diferitelor comisii şi în faţa justiţiei, dar fără ‘să se facă nimic’ pentru a ordona evacuarea acestor materiale extrem de periculoase.

Nu este clar câte persoane sunt plasate în arest preventiv la domiciliu, dar este vorba despre toate persoanele care au avut responsabilităţi în zona portuară începând din anul 2014, au declarat oficiali guvernamentali de la Beirut citaţi de agenţia de presă Reuters.

Potrivit concluziilor preliminare ale investigaţiei, este vorba de un caz de neglijenţă privind stocarea în port a unor materiale puternic inflamabile, cel mai probabil nitrat de amoniu. Substanţele erau stocate de mult timp şi nu este clar care este cauza exploziei.

Bilanţul deflagraţiei a ajuns la 113 morţi şi aproximativ 4.000 de răniţi, a declarat miercuri după-amiază ministrul libanez al Sănătăţii, Hamad Hassan, citat de postul Al-Mayadeen, afiliat mişcării şiite Hezbollah. Zeci de persoane sunt încă sub dărâmături. indică Shiparrested.com.