Marius Budăi, vești bune pentru pensionari! Pensiile care se măresc cu până la 1200 lei

Actualul ministru al Muncii, Marius Budăi a oferit câteva vești bune pentru pensionari! Astfel, cei ieșiți din câmpul muncii ar putea să primească mult mai mulți bani după recalcularea pensiilor. Este pentru prima oară când Guvernul anunță măriri consistente. Cel puțin, aceasta a fost declarația ministrului care a ținut să precizeze și cine trebuie să se aștepte la încasări mai mari după data de 30 septembrie, atunci când se va încheia procesul de recalculare.

loading...

Marius Budăi, vești bune pentru pensionari!
Astfel, nu toată lumea va avea parte de pensii care vor crește în mod semnificativ. Budăi a dat asigurări că vor exista, totuși, două grupe de pensionari care vor primi, în mod sigur, bani mai mulți. Așadar, cei care au lucrat în grupele 1 si 2 de muncă se pot aștepta ca pe final de an să primească o mărire substanțială pentru aportul lor adus la bugetul statului, în perioada în care s-au aflat în câmpul muncii.

“Până la 30 septembrie 2019 vor fi calculate şi achitate diferenţele de bani pentru pensionarii din grupele 1 şi 2 de muncă, iar acestea sunt consistente, de 8 -10 şi chiar de 12 milioane de lei vechi pe pensionar pe lună”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi care a ținut să spună și numărul pensionarilor care vor beneficia de aceste măriri. Astfel, aproximativ 100.000 de decizii vor fi emise pentru pensionarii care au lucrat în grupa 1 şi a 2-a de muncă şi cărora la momentul ieşirii la pensie nu le-a fost luat în calcul stagiul de cotizare suplimentar.
Mii de români ies la pensie mai devreme
Mai mult de atât, există un proiect prin care personalul medico-sanitar care a efectuat gărzi ar putea să iasă la pensie mult mai repede. Astfel, acestia ar urma să aibă posibilitatea să solicite ieşirea la pensie la cerere fără să fie penalizaţi la cuantumul pensiei încasate. Cei care au scris proiectul de lege consideră că în 41 de ani de activitate medicii efectuează de fapt 47 de ani vechime, din cauza gărzilor pe care le realizează.

Deşi, în proiect se notează că odată cu înaintarea în vârstă, calitatea actului medical se poate pierde este, totuși, permis celor care solicită pensionarea să profeseze în continuare în spitale și clinici private. Propunerea se află încă în dezbatere la camera Senatului.

loading...