„Mă despărțisem de iubit și…”

La toamnă va fi nuntă mare la noi în familie: mă mărit cu bărbatul pe care l-am cunoscut nici de jumătate de an, în tren, în drum spre sora mea, într-un moment foarte penibil pentru mine – tocmai ce-mi pierdusem un incisiv și nu voiam să scot o vorbă!

S-a întâmplat acum trei ani. Mă aflam în acceleratul care mă ducea la Craiova și mă instalasem confortabil în compartiment. Dar asta nu mă ajuta prea tare să mă simt mai bine, iar starea mea psihică era, ca să zic așa, în butoi. În primul rând, mă părăsise iubitul, cu o săptămână în urmă. Nu fusese o surpriză prea mare; simțisem eu că se întâmpla ceva de la o vreme: când eram împreună, părea cu gândul aiurea, se zgârcea la cuvinte și la gesturile de tandrețe față de mine.

Dar cum un necaz nu vine niciodată singur, chiar în dimineața călătoriei îmi pierdusem un incisiv. Rămăsese în guma de mestecat.

Și pentru că Universul are moduri ciudate de a ne surprinde, chiar în primele clipe după ce am intrat în compartiment și-a făcut apariția un bărbat înalt, prezentabil și foarte frumos. Și-a cerut permisiunea să intre în compartiment și, după câteva momente de tăcere, a înfiripat o conversație.

Eu eram zgârcită la cuvinte din cauza problemei mele cu dintele lipsa, iar el a observat acel lucru și m-a „descusut” să-i spun de ce sunt atât de tăcută. Întâmplarea face ca el să fie fix ce aveam eu nevoie: un dentist. Am continuat să vorbim întruna până la Craiova, timpul parcă zburând pe lângă noi.

Înainte să plece mi-a lăsat cartea lui de vizită, promițându-mi că va avea grijă de dintele meu și totodată inițiind o scuză să ne vedem iar. De atunci am rămas împreună și suntem cum nu se poate mai fericiți.