Klaus Iohannis: „Starea de alertă va fi prelungită în această săptămână. Circulaţia de noapte va fi restricţionată de la ora 22” VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut marţi o declaraţie de presă, după ce mai multe oraşe din ţară, printre care şi Bucureştiul, au avut o rată de infectare de peste 3 la mia de locuitori, ceea ce a dus la impunerea de noi restricţii.

Klaus Iohannis a dat asigurări românilor, după o întâlnire cu reprezentanţii guvernului, că nu se ia în calcul un lockdown de Paşti, dar a declarat că numărul de infectări din ultima săptămână este îngrijorător, astfel încât starea de alertă va fi prelungită în decursul acestei săptămâni şi, cel mai probabil, interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii va începe cu ora 22, faţă de ora 23, cum este prevăzut în acest moment.

reşedintele a detaliat şi discuţiile avute cu miniştrii cabinetului Cîţu pe tema „României educate”, mai exact despre situaţia avizelor de incendiu, sanitare şi de cutremur ale şcolilor din ţara noastră, în condiţiile în care peste 40% dintre şcoli sunt amplasate în zone cu rism seismic.

Klaus Iohannis, declaraţii: „Am discutat cu membrii guvernului despre prioritatile noastre si despre investitii ce trebuie incepute, am discutat despre crearea de noi locuri de munca, am discutat despre scoli sigure si sanatoase, pe care le dorim pentru copiii nostri, dar si despre un mediu curat.

 

Adevărul este, si nu este un adevar placut, că avem încă mult prea multe clădiri neautorizate sau neverificate în ultimul deceniu. Peste 40% din clădirile în care funcționează școli sunt amplasate în zone cu risc seismic ridicat.
Trebuie să avem grijă să nu ne înecăm la mal.

Starea de alertă va fi prelungită în această săptămână și restricțiile în vigoare vor fi păstrate. Circulația va fi restricționată mai devreme, probabil de la orele 22. Nu avem în vedere un lockdown de Paști”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.