Începe războiul?

Două fregate din cadrul Flotei Rusiei din Marea Neagră – ‘Admiral Makarov’ şi ‘Admiral Grigorovici’ – dotate cu rachete de croazieră ‘Kalibr-NK’ (varianta rusească a celebrelor rachete de croazieră americane Tomahawk) traversează în prezent strâmtorile Bosfor şi Dardanele, îndreptându-se spre Marea Mediterană, a precizat vineri dimineaţă un purtător de cuvânt al Flotei ruse din Marea Neagră, Aleksei Rulev, citat de Interfax.

Cele două nave de război, echipate cu armament de înaltă precizie, au plecat – conform unui plan dinainte stabilit – din baza Sevastopol a flotei (Crimeea) şi urmează să se alăture grupării navale permanente ruse din Marea Mediterană, potrivit acestuia.

Înainte de plecarea în Mediterana, cele două fregate au efectuat exerciţii la centrele de antrenamente ale Flotei Rusiei din Marea Neagră. O a treia fregată din acelaşi proiect 11356 – ‘Admiral Essen’ – îndeplineşte misiuni în Mediterana încă din decembrie 2019, a declarat purtătorul de cuvânt al Flotei ruse din Marea Neagră.

Trupele turceşti lovite de bombardamentul din 27 februarie nu ar fi trebuit să se afle în zona siriană unde au fost surprinse de atac, iar Ankara nu a avertizat Moscova că acestea sunt acolo, a explicat vineri Ministerul Apărării rus, citat de RIA Novosti.