George a fost adus acasa

Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui George Parașteac, tânărul care a fost accidentat mortal în noaptea de Revelion, chiar atunci când deschidea șampania, a ajuns acasă. Joi seara, sute de oameni au fost prezenți la întoarcere bărbatului în sânul familiei – din păcate, în cele mai sumbre condiții. Copleșită de durere, mama lui George s-a prăbușit pe stradă.

Sute de oameni s-au strâns în Moara, pentru a-l primi înapoi pe tânărul care a apucat să se bucure de numai câteva minute din anul 2020. Circulația din zonă a fost blocată o bună perioadă de vreme, iar mama tânărului a fost luată pe brațe de câțiva localnici, după ce i s-a făcut rau și a leșinat.

Cum s-a produs tragedia:

Accidentul s-a produs chiar în noaptea de Revelion, pe care George a ales să și-o petreacă în compania unor prieteni, cu care s-a îndreptat spre căminul cultural.

Atunci când mai mai era puțin și orologiul anunța miezul nopții, George a ieșit în stradă și, cu șampania în mână, se pregătea să o deschidă sub focul artificiilor. Atunci s-a produs nenorocirea.

O mașină a intrat în el în plin, iar șoferul a fugit de la fața locului. Deși George a fost dus imediat la spital, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

Vinovatul, un tânăr de 21 de ani din Berchișești, a fost găsit la o locuință din comuna Șcheia, acolo unde se afla și mașina care i-a frânt destinul lui George.

Joi, instanța a propus arestarea preventivă a șoferului pentru 30 de zile.