Gabriela Cristea, dezvăluiri despre moartea mamei sale! Nu a mers la înmormântare, însă și-a luat adio de la ființa care i-a dat viață. ”E greu de explicat în cuvinte”

E mereu cu zâmbetul pe buze, însă mereu a avut de dus o povoară grea în spate după ce a fost ani de zile criticată de faptul că nu a mers la înmormântarea mamei sale, dar și pentru că nu are deloc o relație bună cu tatăl sau care ajuns la bătrânețe își dorește să-și vadă nepoatele înainte să se stingă din viață.

Chiar dacă a refuzat să o conducă pe ultimul drum pe mama ei, Gabriela Cristea a declarat într-un interviu pentru Acces Direct că și-a luat adio de la cea care i-a dat viață, însă nu vrea să dea detalii despre acest lucru.

”A fost o presiune foarte mare pentru mine. E greu de exlicat în cuvinte ce am avut eu, ce am simțit eu, iat legătura dintre mine și respectul pe care i-l port și lucrurile pe care le fac acum când nu mai este nu o să le povestesc. Mi se par prea intime.”, a spus Gabriela Cristea

Prezentatoarea TV a ținut să aducă în discuție faptul că între ea și mama sa nu a fost tocmai o relație extrem de apropiată, iar aceasta își dorește să aibă o altfel de relație cu cele două fiice ale sale.

”Eu o sa vreau să am o relație mult mai aproiaptă cu fiica mea. Am simțit nevoia de multe lucruri”, a mai precizat vedeta.