Fulgy a recunoscut că a consumat droguri. Ce decizie a luat acum: „Îmi pare rău, mamă, că…”

Fulgy, fiul lui Ioniță și al Vioricăi de la Clejani, a fost prins în timp ce conducea sub influența drogurilor, iar polițiștii au deschis un dosar penal pe numele acestuia. Tânărul în vârstă de 23 de ani spune că ia în calcul să se mute în Las Vegas pentru că este nemulțumit de cum a fost tratat după ce s-a aflat că a consumat canabis. De altfel, a și recunoscut că a fost consumator de droguri.

Fulgy este nemulțumit de cum a fost tratat după ce s-a aflat că a condus sâmbătă seară, 29 mai, sub influența drogurilor. Fiul lui Ioniță și al Vioricăi de la Clejani, după cele întâmplate, se gândește să părăsească România și să se mute în SUA, mai exact în Las Vegas.

Dan Manole, pe numele lui real, își dorește să își cumpere un apartament în Las Vegas și să trăiască acolo așa cum vrea el. Faptul că a ajuns în atenția presei, iar cazul lui este intens mediatizat, l-a făcut pe Fulgy să decisă că i-ar fi mai bine în Statele Unite ale Americii..

Îmi pare rău, mamă, că spun asta, dar o să plec în Las Vegas şi-mi iau un apartament acolo, şi nu mai stau în România’, a declarat Fulgy, fiul Vioricăi și al lui Ioniță din Clejani.

Înainte de a fi oprit de Poliție, tânărul se filma în timp ce conducea și părea că se simte foarte bine. Câteva ore mai târziu, băiatul Vioricăi și al lui Ioniță de la Clejani a fost oprit de Poliție și aceștia au constatat că era drogat. Fulgy a fost dus la Institutul Național de Medicină Legală pentru a i se recolta probe biologice. Rezultatele au arătat că băiatul Clejanilor a consumat cannabis.