România înregistrează 350 de focare active de pestă porcină africană

Un număr de 350 de focare de pestă porcină africană (PPA) erau active vineri pe teritoriul României, fiind afectate 153.397 de animale, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Dintre cele 350 de focare active de PPA, 10 focare erau înregistrate în exploataţii comerciale, iar 4 focare în exploataţii comerciale de tip A.

De joi (29 aprilie) şi până joi (6 mai) au fost înregistrate 9 focare noi de PPA: trei în judeţul Sălaj, două focare în judeţul Maramureş şi câte unul în judeţele Bihor, Sibiu, Suceava şi Vaslui.

În aceeaşi perioadă au fost stinse 4 focare de pestă porcină africană: două focare în judeţul Mureş şi două în judeţul Satu Mare.

De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 şi până în prezent, au fost diagnosticate 5.594 de cazuri la mistreţi în 41 de judeţe. În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreţi se sting după cel puţin 2 ani de la apariţia lor.

Pentru această boală nu există vaccin, singura metodă de protejare a sănătăţii animalelor fiind respectarea condiţiilor de biosecuritate.

Pesta porcină africană nu produce îmbolnăviri la oameni, însă acest virus are un impact dezastruos la nivel economic şi social, precizează ANSVSA. AGERPRES/(AS – autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)