Elisabeta, fiica preotului din satul Ohaba, s-a stins la doar 8 ani într-un accident terifiant, sub ochii tatălui

Elisabeta, fiica preotului din satul Ohaba, județul Brașov a murit într-un accident înfiorător. Conform informațiilor IPJ Brașov, fata s-a accidentat în timp ce se deplasa pe bicicletă. Ea a lovit un utilaj agricol parcat pe o stradă a localității Ohaba. Victima a fost transportată la spital, dar echipa medicală a declarat decesul acesteia.

Fetița, pe numele său Elisabeta, era fiica preotului Ciobotaru din localitatea Ohaba. Apropiații preotului au lansat un apel, pe Facebook, pentru a ajuta familia îndurerată.

“Mare încercare pentru familia părintelui Ciobotaru din Ohaba, Făgăraș. Astăzi, Elisabeta, fetița de 8 ani, a plecat la Domnul în urma unui stupid accident. Dumnezeu să-i întărească și să-i mângâie!

Fotografia aceasta a fost făcută în urmă cu o lună de zile, când au venit cu toții special la Cristian ca să îmi aducă bani pentru campania Asociației Sfânta Maria ”Îmbracă un copil de Paști” din Africa. Am fost atât de impresionată atunci de oamenii aceștia, care în ciuda greutăților cu care cresc 10 copii, au ținut neapărat să doneze pentru zece copilași africani din lista noastră.

Am insistat atunci să mai taie câțiva copii de pe listă iar doamna preoteasă mi-a zis, ”Lasă că celor de acolo le este mult mai greu decât nouă”. Acum lor le este cel mai greu așa că trimiteți-le un gând bun sau o încurajare, contează. Elisabeta este prima din stânga”.