De ce a luat foc casa Sorinei Manelista

ISU Timiș a venit cu prima poziție oficială și actualizată, după ce casa manelistei Sorina a luat foc, în Timișoara. Incidentul a avut loc miercuri seara, iar cauza pare să fi fost fumatul în locuri interzise.

Sorina Manelista, fosta iubită a lui Nicolae Guță, a trecut prin momente dificile atunci când locuința ei a fost cuprinsă de flăcări. Seara târziu, pompierii au fost solicitați să intervină.

La locul intervenției s-au deplasat de urgență 6 autospeciale de stingere, o autospeciala de lucru la înălțime, 2 echipaje SMURD și 32 de pompieri”, a anunțat ISU Timiș, care a precizat că toate persoanele surprinse de incendiu s-au autoevacuat și că nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

In urma incendiului au ars elementele combustibile ale acoperișului imobilului incendiat pe o suprafață de aproximativ 130 mp, bunuri din mansarda locuinței și elementele combustibile ale acoperișului imobilului învecinat, pe o suprafață de aproximativ 280 mp”, au mai precizat autoritățile.

Cauza oficială a incendiului este „fumatul în locuri nepermise”.

Ulterior, atunci când a făcut declarații despre incendiu, Sorina Manelista s-a arătat dezamăgită de intervenția celor 20 de pompieri sosiți să stingă văpaia. Fosta lui Guță a spus că nu înțelege de ce s-a adus un singur furtun și a precizat că, dacă ar fi avut chiar ea unul, s-ar fi descurcat de una singură.

Chiar nu ştiu de la ce a pornit. Eu acum ce am ajuns acasă, m-au anunţat. Şi pompierii, uite, au venit patru maşini şi doar cu un singur furtun. Dacă aveam furtun în curte opream eu imediat”, a spus manelista