CUM A AJUNS OCTAVIAN STRUNILĂ SĂ PIARDĂ CASA

Octavian Strunilă a primit apoi o mare lovitură: a pierdut casa, în care a investit câteva zeci de mii de euro, bani pe care i-a luat de la o bancă. Ar fi vorba de 80.000 de euro, iar ratele, la acea vreme, nu au constituit pentru actor o problem[. Numai că veniturile i s-au diminuat, nu a mai putut plăti, ratele restante s-au aglomerat, astfel că locuința i-a fost scoasă la vânzare prin licitație! Cunoscutul actor de la Pro TV a apelat la instanță, considerându-se nedreptățit.

Numai că judecătorii i-au respins cererea, ca neȋntemeiată. ”Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul … , solicitând admiterea apelului și rejudecând cauza, să se constate stinse toate datoriile izvorâte din contractul de credit. În motivarea apelului, s-a arătat că instanța de fond a respins cererea apelantului motivând că nu am făcut dovada intervenirii unui risc supraadăugat sau a unei situații imprevizibile la momentul încheierii contractului, astfel încât să fie incidență teoria impreviziunii.

Octavian Strunilă a menționat că veniturile i s-au redus cu aproape 90 la sută, iar asta nu ar fi o circumstanță personal, așa cum instanța a reținut.

”Reducerea veniturilor apelantului cu 90% nu este o circumstanță personală cum a reținut instanța de fond, ci are caracterul unui eveniment exterior care nu a putut fi prevăzut. Dublat de criza economico-financiară ce nu a putut fi prevăzută de nimeni, aspect imposibil de contestat, de rapida declarare a scadenței creditului de către bancă și vânzarea la un preț derizoriu a apartamentului.

Actorul a avut mari problem cu veniturile. Astfel, ”dacă în anul 2010 am avut venituri de 296.302 lei, iar în anul acordării creditului, 2011, am avut venituri de 158.737 lei, anii următori au dus la o scădere de 90% a acestora. În anul 2012, am avut venituri de 21.119 lei, iar în tot anul 2013 am avut venituri de 14.584 lei. Acest aspect a determinat atât imposibilitatea achitării creditului, cât și imposibilitatea asigurării minimului necesar pentru traiul familiei.

Raportat la atitudinea instituției de credit trebuie avute în vedere de asemenea câteva aspecte: rapiditatea declarării scadenței creditului, la un an de la acordare, în condițiile în care restanțele nu erau mari, iar eu eram clientul băncii din anul 2007; evaluările apartamentului în vederea acordării creditului au fost făcute de către intimata-pârâtă, iar la doi ani de la evaluare imobilul a fost vândut la aproape jumătate din valoare”, a fost replica actorului.