Cum arată acum soția lui Romică Țociu, după lupta cu cancerul. Ce a ajuns să facă Nicoleta

Familia cunoscutului Romică Țociu a avut de trecut peste o perioadă foarte grea, după ce au aflat vestea că Nicoleta are cancer. Diagnosticul n-a înfrânt-o! Aceasta a reușit să învingă boala secolului. Cum arată cum și ce a ajuns să facă Nicoleta?

Cum arată soția lui Romică Țociu, după lupta cu cancerul

Celebrul actor a avut emoții mari pentru soția sa, după ce Nicoleta a fost diagnosticată cu cancer la sân în urmă cu patru ani. După un tratament lung, femeia a învins în cele din urmă boala secoului. Acum, Nicoleta se ocupă de vindecarea celorlalți care se află în suferință. Soția lui Romică Țociu, în vârstă de 57 de ani, a aflat că are cancer în urma unui control de rutină din 2016. Atunci, primile griji era în dreptul a ceea ce o să facă familia sau cum o să reacționeze, mărturisea sursa citată. Mai mult decât atât, Nicoleta a susținut că nu i-a fost deloc frică pentru ea, ci pentru reacția copiilor, a lui Romică și a părinților acesteia.

”Când am aflat, am mers foarte mult pe jos, cred că vreo şapte-opt staţii de tramvai. În mintea mea era ce o să spun acasă, nu ştiam dacă vor înţelege exact, ce o să facem. Primul gând a fost că orice va fi o să-l depăşesc. Singurul lucru care nu poate fi depăşit este moartea. În rest, orice poate fi depăşit. Nu mi-a fost frică. Cel mai tare mi-a fost teamă de reacţia copiilor, a lui Romică şi a părinţilor mei”
Nicoleta Țociu

Cu ce se ocupă acum soția lui Romică Țociu, după lupta cu cancerul de sân
Cu ce se ocupă acum soția lui Romică Țociu, după lupta cu cancerul de sân

Cu ce se ocupă acum?

Adriana Bahmuțeanu, care-i este și prietenă bună, a postat pe rețelele de socializare un mesaj despre noua orientarea pe partea profesională a supraviețuitoarei.

„Draga mea prietenă Nicoleta Ţociu a devenit terapeut Acces Bars (n.r.-este un procedeu de atingere uşoară, un masaj al celor 32 de puncte specifice, care se găsesc în zona capului, care sunt ca nişte benzi de energie, numite „bars”). Astfel, se permite eliminarea blocajelor, fricilor, a energiilor negative! O şedinţă de Acces Bars conduce la îmbunătăţirea considerabilă a tuturor aspectelor vieţii! Felicitări, Nico, îţi doresc mult succes în noua ta misiune, aceea de a ajuta oamenii aflaţi în suferinţă!”
Adriana Bahmuțeanu