Crăciun & Revelion 2020. Cum se vor desfășura sărbătorile de iarnă anul acesta

Crăciun & Revelion 2020. Anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus, sărbătorilor de iarnă nu vor fi la fel precum în ceilalți ani. Mai mult decât atât, se așteaptă și o prăbușire a unei părți din sectorul turistic,

căci managerii de hotel nu se așteaptă să vină foarte mulți oameni la cazări, pentru a se bucura de sărbătorile de iarnă.

Conform Redactia.ro, sărbătorile de iarnă vor fi foarte diferite anul acesta. La sfârșitul anului, când oamenii ar trebui să se bucure de faptul că au reușit să ducă până la capăt un an plin de obstacole și muncă grea, să se îmbrățișeze și să danseze, în locul acestor acțiuni menite să încânte sufletul,

vor trebui să fie mai retrași. Crăciunul se anunță a fi mai restricționat anul acesta, astfel că oamenii nu vor mai putea dansa în hore. De asemenea, nici întrunirile cu sute de persoane nu mai sunt permise, deocamdată, din cauza situației în care ne aflăm.

De exemplu, o turistă, când a aflat care sunt regulile, a renunțat să își mai rezerve un loc la o pensiune și a mărturisit că va rămâne să își petreacă sărbătorile acasă, așa cum dorește.