Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 13 mai. Rusia, pe locul 2 în lume la numărul de cazuri de infectare

Peste 4,2 milioane de persoane au fost infectate cu coronavirus și peste 291.000 au murit.

La nici o săptămână după ce cancelarul Angela Merkel a anunţat relaxarea măsurilor de carantină, în Germania numărul infecţiilor a crescut. Marți au fost de trei ori mai multe cazuri decât în ziua precedentă.

Rusia a ajuns mai nou pe al doilea loc în lume în ce priveşte numărul cazurilor de infectare. Peste 232.000, conform datelor oficiale.

În schimb, la vecinii bulgari starea de urgenţă insituită din cauza pandemiei se încheie miercuri, dar unele măsuri restrictive vor fi menţinute.

În plus, autorităţile au dreptul de a-i plasa în carantină pe cei care prezintă simptomele noului virus.
Bilanţul zilnic al deceselor provocate de pandemia COVID-19 a început să crească marţi în Statele Unite, ajungând la 1.894 de cazuri, după două zile de scădere semnificativă, conform datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins, informează miercuri AFP.

Astfel, numărul total al deceselor înregistrate în SUA de la debutul pandemiei a ajuns la 82.246, după ce duminică şi luni bilanţul scăzuse sub 1.000 de cazuri, prima oară de la începutul lunii aprilie.

SUA au raportat aproximativ 1.37 milioane de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus de la începutul pandemiei.

Se aşteaptă ca bilanţul morţilor în Statele Unite, care este cea mai afectată ţară din lume în termeni absoluţi, să ajungă la 113.000 până la 6 iunie, conform unei medii de 20 de modele epidemiologice realizate de cercetători de la Universitatea din Massachusetts.