O poveste de viata

Aveam 20 de ani când l-am cunoscut pe Ioan. Bărbat înalt, bine legat, cu o carieră militară și multă autoritate. Mă simțeam protejată de el și m-am îndrăgostit iremediabil.

Nu era un bărbat tandru sau prea comunicativ, dar puneam asta pe seama educației militare. Multă ordine, prea puțin sentiment. Am crezut că îl voi învăța eu ce înseamnă să iubești.
Într-o zi, mi-a dat o palmă pentru că în bucătărie era dezordine, iar noi așteptam musafiri de la serviciul lui… Mai tarziu au început infidelitățile.

L-am parasit iar dupa cativa ani l-am cunoscut pe Claudiu. Un bărbat răbdător, exact ce aveam nevoie. Nu am ieșit cu el în oraș când m-a invitat, dar nu a cedat ușor. A rămas în preajma mea și ne-am împrietenit, treptat. Era singur, avea 34 de ani și o carieră promițătoare. Era directorul de design al companiei cu care lucram.

Dincolo de faptul că mie îmi plac bărbații tupeiști și încrezători, iar el este mai degrabă rezervat și timid. Dar în timp, am devenit un cuplu. Claudiu îmi oferă fix ce nu am avut niciodată și mi-am dorit: stabilitate și încredere. Așa că ne-am căsătorit. Acum 15 ani. Avem împreună un copil și o viață liniștită.

Fără pasiune, fără dragoste nebună, fără „fac totul pentru tine”. Îi sunt fidelă și dedicată, îl îngrijesc și respect, mă simt iubită și prețuită.
Iar acum pot spune că astea sunt lucrurile care fac o căsnicie să dureze și o viață să fie împlinită. Nu pasiunea, nu amorul nebun… Cel puțin, asta este experiența mea de viață.