Cine este Carla’s Dreams. Cum arată cel mai iubit artist fără mască

Cine este Carla’s Dreams. De mai bine de 9 ani, trupa din Republica Moldova reușește să surprindă atât prin piesele sale, cât și prin look. A devenit un adevărat fenomen.

Proiectul muzical inedit a luat naștere în 2012, în Republica Moldova. Puțini știu că numele trupei vine de la Karla, un personaj masculin din romanele autorului britanic de romane de spionaj John le Carré. Acesta este un acronim, ceea ce înseamnă că la finalul proiectului am putea afla cine se ascunde, de fapt, în spatele măștii.

Atât vocalistul formației, cât și ceilalți membri ai echipei, își ascund identitatea prin machiaj strident. Poartă mai mereu hanorace negre și au mănuși în mâini, reușind astfel să-și păstreze misterul. Solistul trupei a recunoscut că ideea nu i-a aparținut, ci s-a inspirat de la alți artiști. El a mai spus că masca îl ajută și să fie mai deschis.

„Aş vrea să pot spune că a fost o strategie care ne-a făcut să ajungem aici. Asta ar însemna că suntem foarte inteligenţi. Noi facem muzică de mai mult timp, dar nu voiam să intrăm în ceea ce se cheamă showbiz. A fost simplu: într-o seară am zis: hai să postăm pe internet. Am făcut-o. Fără mari aşteptări. Cunoscuţii noştri au trimis piesele mai departe, iar cei interesaţi au făcut şi ei asta. Şi-apoi totul a devenit dinamic: am început să primim feedback, am făcut pagina de Facebook, a început să crească canalul nostru de pe YouTube“, spunea vocea Carlei tot pentru „Adevărul“.

Popularitatea trupei a depășit granițele Republicii Moldova. S-a lansat în România în 2013, alături de Inna, cu piesa „P.O.H.U.I.“, ca mai apoi să cânte cu Loredana „Lumea mea“, iar anul acesta cu Delia, lansând piesele, „Cum ne noi“ şi „Da, mamă“. A ajuns rapid să fie una dintre cele mai populare trupe de la noi.