Cea mai neagra ipoteză s-a ADEVERIT in cazul micuţului Sebastian! Anchetatorii au găsit haine şi sânge

Copilul de șapte ani dispărut din localitatea Vânători, județul Arad, este în continuare de negăsit. Părinţii băiatului vin cu o nouă ipoteză.

La începutul lunii ianuarie, mai exact în data de 9, Sebastian, în vârstă de 7 ani, a plecat de acasă mergând către o stână de la marginea satului. Băiatul nu a mai ajuns acasă de atunci, iar autorităţile încearcă să îi dea de urmă.

Ce au găsit anchetatorii in cazul micului Sebastian care a disparut

La două săptămâni de la începerea căutărilor, anchetatorii au găsit urme de sânge și câteva haine, potrivit România TV, care au fost iniţial atribuite copilului dispărut. După verificarea probelor s-a ajuns, însă, la concluzia că ele nu au legătură cu băiatul.

Cunoscuţii lui Sebi spun că acesta cunoştea foarte bine zona, prin urmare iese din calcul ipoteza că s-ar fi pierdut.

 

Poliţiştii au fost sesizaţi, sâmbătă, în jurul orei 19.00, de mama copilului. Ea le-a spus iniţial că fiul ei, Sebastian Ionel Corbei, a plecat, în jurul orei 16.30, de acasă, la o stână din extravilanul localităţii şi nu s-a mai întors.

 

Ce spun părinţii băiatului dispărut

Părinţii băiatului sunt de parere că acesta a fost răpit şi le cer presupuşilor atacatori să le elibereze fiul.

“Ciobanul a zis că la 4 a venit cu oile și l-a văzut pe copil acolo și după un timp nu a mai știut nimic de el. El a crezut că s-a întors acasă.

Bănuiesc că copilul, din greșeală, a ieșit la asfalt, l-a luat careva cu mașina și nu mai vrea să-l dea”, a declarat tatăl lui Sebastian la un post de televiziune.