Ce a pățit un britanic la 14 ore după ce a primit vaccinul anti-Covid de la Oxford

Un voluntar din UK căruia i-a fost administrat vaccinul dezvoltat de compania AstraZeneca în colaborare cu Universitatea

Oxford a dezvăluit că a avut febră, frisoane și dureri de cap la 14 ore după ce a fost vaccinat anti-Covid, potrivit Daily Mail.

„M-am trezit cam la ora 2:00 dimineața și înghețam, dar aveam o temperatură de peste 39 de grade.

M-am simțit incredibil de slăbit și nu am putut să mă ridic și să mă mișc, așa că prietena mea a trebuit să-mi cumpere un paracetamol.

Temperatura a persistat aproximativ o zi și m-am simțit foarte slăbit

și letargic și nu am putut face nimic”, a povestit britanicul care s-a vaccinat în luna mai.

În primele două zile, bărbatul – care a preferat să rămână anonim – a avut și dureri de cap puternice și frisoane.

Britanicul a mai spus că cele mai severe simptome i-au dispărut când s-a trezit în a treia zi după administrarea vaccinului, însă a continuat să resimtă efectele secundare.

Voluntarul a mai spus că trebuia să mai primească o doză a vaccinului luni, însă a primit un email în care i s-a transmis că programarea a fost anulată.

„M-am simțit bine de atunci și nu cred că am fost infectat cu coronavirus, deși am ieșit și m-am plimbat, ceea ce este o veste bună”, a mai continuat el.

Voluntarul a mai povestit că a decis să se ofere voluntar pentru testarea vaccinului pentru că își dorea să se protejeze de Covid-19, în condițiile în care toți din jurul său începuseră să se îmbolnăvească.