Alicia, bolnavă de Covid-19, a născut în timp ce era în comă. Și-a cunoscut copilul după cinci săptămâni!

Povestea uimitoare a unei femei de 40 de ani, care a născut în timp ce se afla în comă, la Terapie Intensivă. Alicia și-a cunoscut bebelușul abia după cinci săptămâni.

Alicia, infectată cu Covid-19 și însărcinată în 31 de săptămâni
Alicia Kappers, o femeie de 40 de ani din Cincinnati, Ohio, a născut prematur în timp ce se afla internată

la Terapie Intensivă, din cauza complicaţiilor apărute în urma infectării cu Covid-19.

Potrivit CNN, Alicia Kappers, însărcinată în 31 de săptămâni, Alicia Kappers a ajuns la spital pe 24 martie, după ce a început să se simtă rău.

La câteva ore de la internare, Alicia era conectată la un ventilator. După scurt timp, a început să aibă contracții, deși mai avea

două luni până la termen. Medicii au decis că a venit momentul să nască şi i-au indus coma.

Laith a venit pe lume mai devreme cu două luni
Astfel, Alicia Kappers a născut și a rămas conectată la un ventilator săptămâni întregi.

A durat mult timp până când să-și recapete conștiința și să afle despre nașterea fiului său, Laith.

De altfel, nici soțul Aliciei nu l-a putut vedea pe bebeluș imediat după naștere, pentru că se afla în mijlocul perioadei de carantină.

Bebelușul a fost testat negativ pentru coronavirus, dar a mai rămas în spital pentru supraveghere. Între timp,

Alicia a fost externată. La cinci săptămâni

de la naştere, femeia de 40 de ani a avut ocazia să-și țină în brațe copilul. scrie spynews