A IEȘIT CU BĂTAIE ÎN CASA CLEJANILOR DUPĂ CE S-A AFLAT CĂ MARGHERITA A CONDUS DROGATĂ. REACȚIA VIOLENTĂ A VIORICĂI

Viorica de la Clejani a luat foc după ce a aflat din presă că Margherita, fiica sa, era drogată la volan atunci când a produs accidentul de circulație din luna mai.

Deși s-a jurat că nu este consumatoare de droguri, iar părinții au crezut-o, rezultatele analizelor făcute de INML, au scos la iveală faptul că în sângele Margheritei a fost descoperit un cocktail de stupefiante, printre care și cocaină.

Conform informațiilor obținute de Impact.ro, Viorica a suferit un șoc atunci când a aflat și ar fi sărit să o păruiască pe Margherita.

„Numai părinte să nu fii în astfel de momente. Margherita a jurat că nu se droghează, iar Viorica a crezut-o și i-a luat apărarea, se bătea mereu cu pumnii în piept că va arăta public analizele, ca toată lumea să vadă că fiica ei nu este consumatoare.

A fost mare scandal în familie, Viorica și-a pierdut controlul și energia. Ea munceste de 30 de ani pe rupte ca cei doi copii să trăiască în lux, iar ei uite ce fac: se droghează, consumă alcool, sunt scandalagii și puturoși”, au dezvăluit persoane din anturajul familiei de la Clejani potrivit aceleași surse.