A murit unul dintre cei doi bărbați răniţi grav în explozia de la rafinăria Petromidia. Fusese transferat la o clinică din Germania

Unul dintre cei doi bărbați răniţi grav în explozia de la rafinăria Petromidia și care au fost transferaţi la o clinică din Germania a murit.

Anunțul a fost făcut de grupul KMG, care deține rafinăria.

„Cu adânc regret, vă anunțăm că în cursul zilei, unul din cei doi colegi transferați de urgență în Germania, în urmă incidentului din cadrul rafinăriei Petromidia, și-a pierdut viața. Starea generală a pacientului a fost una stabilă pe tot parcursul internării, transferului și a tratamentelor de specialitate. Gândurile și toată susținerea noastră merg către familia colegului decedat. Al doilea coleg spitalizat în Germania este în acest moment stabil și răspunde la tratament”, se arată în comunicatul KMG.

O explozie urmată de un incendiu s-a produs în 2 iulie la rafinăria Petromidia, deţinută de grupul KMG, fostul Rompetrol Group. Incendiul a avut loc la instalaţia de hidrofinare petrol motorină.
Un bărbat a decedat la scurt timp de la izbucnirea exploziei de la Petromidia
În urma incendiului uriaș de la rafinăria Petromidia din Năvodari au rezultat șase victime, însă doar o singură persoană și-a pierdut viața pe loc. Este vorba despre Iulian Atanasiu.

Declarația directorului Rompetrol, după explozia de la Petromidia: „Nu e eroare umană, un echipament a cedat„

Felix Crudu, directorul general al Rompetrol Rafinare, a anunțat că incendiu s-a produs la ora 12:30.

„Suflul propagat a generat încă trei focare. Din nefericire, unul dintre colegii care opera în zonă a fost prins de suflul acestei explozii. În timpul intervențiilor s-au făcut eforturi disperate de a-l găsi. Au intrat echipați cu echipament special de protecție împotriva focului. Într-un final am reușit să-l găsim, din păcate nu s-a mai putut face nimic”.